Inspectoratul de Poliție Județean Harghita (IPJ), prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a organizat în 19 februarie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc, conferința „Spunem DA FAMILIEI”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției noastre.
Eveniment a avut menirea de oferi sprijin în lupta împotriva consumului de droguri, promovând în același timp importanța valorilor familiale în dezvoltarea armonioasă a tinerilor.
Interesul manifestat față de această inițiativă s-a reflectat în numărul impresionant de participanți – aproximativ 300 de persoane, printre care tineri, părinți, bunici, cadre didactice și membri ai comunității – reuniți de dorința comună de a înțelege mai profund pericolele consumului de substanțe interzise și de a identifica modalități eficiente de prevenire a acestui fenomen.
Evenimentul a fost onorat de prezența domnului comisar-șef de poliție Iordan Mircea Ștefan, șeful IPJ Harghita, care a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor implicați și a reafirmat rolul fundamental al familiei în formarea și protejarea tinerilor, precum și responsabilitatea instituției nu doar prin aplicarea legii, ci și prin sprijinirea tinerilor aflați în dificultate. Totodată, acesta a subliniat necesitatea continuă de a construi punți de încredere între instituțiile statului, familie și comunitate, astfel încât fiecare copil să știe că nu este singur, că există mereu o cale mai bună și oameni dispuși să-l ajute.
Un moment deosebit de emoționant a fost constituit de mărturiile a doi tineri care au traversat experiența dependenței, reușind, prin voință, sprijin familial și ajutor specializat, să își reclădească viața. Cu o sinceritate copleșitoare, aceștia și-au împărtășit călătoria de la suferință la speranță, oferind o lecție profundă despre puterea de a depăși obstacolele și de a merge mai departe.
Aceste povești autentice au rezonat puternic în rândul audienței, subliniind atât impactul devastator al consumului de droguri, cât și rolul esențial al comunității și familiei în procesul de recuperare.
În plus, au fost invitați doi reprezentanți ai Bisericii, care au evidențiat importanța valorilor morale și spirituale în ghidarea tinerilor spre alegeri responsabile. Mesajele transmise au subliniat faptul că prevenirea începe în familie și comunitate, iar dialogul deschis și educația sunt instrumente fundamentale în protejarea generațiilor viitoare.
De asemenea, o perspectivă valoroasă a fost oferită de cei doi specialiști invitați – dl psiholog clinician Veress Zsolt-Endre și dna psihiatru Conțiu Noémi – care au analizat legătura dintre emoție, vulnerabilitate și consumul de droguri. Aceștia au evidențiat impactul devastator al stigmatizării sociale asupra tinerilor dependenți, subliniind importanța empatiei și a sprijinului activ în procesul de recuperare.
Moderarea conferinței a fost asigurată de inspector principal de poliție Răducanu Mariana Ramona din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care a facilitat un dialog deschis și constructiv între participanți.
Conferința „Spunem DA FAMILIEI” a fost realizată cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea I Harghita, ADI PRO CULTURA SICULI și Organizației EUROPE.
Prin astfel de inițiative, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea în lupta împotriva consumului de droguri și de a promova valorile sănătoase care stau la baza unei societăți puternice.