Într-o lume în care empatia pare adesea un lux, la Toplița există oameni care o transformă în acțiune concretă. Sub coordonarea lui Zaiț Mihăiță, Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități Toplița (APCDT) a devenit un model de implicare și solidaritate.
Cu proiecte dedicate recuperării și incluziunii, dar și cu evenimente culturale de suflet, asociația reușește să unească oameni, instituții și valori.
Înaintea noului eveniment caritabil „Astăzi, doar oameni!”, programat pentru 22 noiembrie 2025 la Casa de Cultură din Toplița, am stat de vorbă cu Zaiț Mihăiță despre începuturi, speranțe, provocări și puterea comunității care schimbă vieți.
Despre începuturi și motivație personală
Cum a început povestea dumneavoastră alături de Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități Toplița?
În anul 2011, noi având o fetiţă cu dizabilităţi care deja avea 5 ani, am constatat că nu există nicio instituţie în zona noastră care să reprezinte şi să militeze pentru copiii cu dizabilităţi. În acest context m-am întâlnit la o cafea cu o mămică a unui băiat cu dizabilităţi – doamna Csatlos Edit – şi cu doamna director al Școlii Speciale Bilbor, doamna Vodă Teodora. Atunci am pus bazele ideii de a înfiinţa o asociaţie, cu încă trei părinţi care aveau copii cu dizabilităţi.
Ce v-a determinat să vă implicați activ și să deveniți coordonatorul acestei asociații?
Aşa cum spuneam mai înainte, determinarea a venit din constatarea că nu există aşa ceva, că este necesar, fiica noastră având și ea nevoie de așa ceva.
Care este cea mai mare satisfacție pe care o aveți din această activitate, dar și cea mai mare provocare?
Cea mai mare satisfacţie este că încet, încet, începem să schimbăm modul în care sunt percepute persoanele cu dizabilităţi, că nu mai sunt privite ca nişte paria societăţii ci ca nişte persoane care nu au nicio vină că s-au născut sau au dobândit o dizabilitate. Cea mai mare provocare este să ducem la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus.
Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități Toplița și misiunea sa
Cum a evoluat APCDT de la înființare până astăzi — care sunt direcțiile principale de acțiune și valorile care vă definesc?
APCDT a început timid, cu bani puţini, practic doar cu ce am contribuit noi, cei 5 părinţi. Am început apoi să colectăm redirecţionări de la persoane fizice – care atunci erau 2 % din impozitul pe anul precedent. Chiar şi aşa, într-un spaţiu pus la dispoziţie de către Primăria municipiului Topliţa, în clădirea Şcolii generale Andrei Şaguna, am reuţit să finanţăm mobilierul, să zugrăvim, să punem parchet, deoarece noi primisem doar o cameră goală, dezafectată. Am avut şi atunci sprijinul doamnei director Vodă Teodora de la Bilbor şi al regretatului Vodă-Marc Adrian – director al Şcolii generale Andrei Şaguna. Apoi am continuat prin a oferi consumabile, de a organiza excursii cu copiii şi oferirea de pachete de ziua copilului şi de sărbătorile de iarnă. Astăzi, proiectele noastre sunt mult mai ambiţioase, iar datorită persoanelor care ne sprijină nădăjduim să putem să le realizăm.
În ce fel reușiți să oferiți sprijin real familiilor copiilor cu dizabilități din zonă?
Avem două obiective importante: schimbarea percepţiei şi a arăta cu ce probleme se confruntă aceste persoane, iar al doilea obiectiv este construirea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi. Până atunci, sprijinim cu tot ce putem clasele speciale de la Școala Gimnazială Andrei Şaguna, am oferit sprijin material unui copil a cărui mamă a decedat, intermediem adunarea de fonduri pentru persoanele care au nevoie de proceduri medicale complexe, am primit prin programul #pestetotlaşcoală calculatoare pe care le-am oferit unor copii care aveau nevoie.
Ce proiecte v-au marcat parcursul și au schimbat vizibil viața beneficiarilor?
Proiectul care ne-a marcat parcursul a fost organizarea de evenimente care să facă cunoscute problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi cred că am contribuit mult la încercarea de a elimina stigma.
Proiectul „Centrul de zi” – speranță și nevoi reale
Care este viziunea dumneavoastră pentru „Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități” din Toplița?
Sunt convins că acest centru o să prindă viaţă. Avem prevăzute spaţii pentru kinetoterapie, logoterapie, psihoterapie, socializare, rugăciune. Pentru că în zonă nu există astfel de facilităţi, cred că vom putea oferi servicii de calitate nu doar persoanelor cu dizabilităţi, ci şi persoanelor care necesită recuperare ca urmare a unor accidente. Aşa că, orice donaţie făcută către noi poate deveni o investiţie în sănătatea dumneavoastră sau a familiei dumneavoastră.
În ce stadiu se află acum proiectul și ce pași urmează în viitorul apropiat?
După ce am primit terenul de la Parohia Ortodoxă Topliţa I, iar Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a aprobat acest lucru, am demarat partea de aprobări şi autorizări. Doamna arhitect Bulearcă Anca a lucrat aproape un an la proiect, la obţinerea de avize şi autorizări, iar în prezent, împreună cu o echipă de ingineri (dintre care o parte lucrează pro bono), se lucrează la scenariul ISU, etapă esenţială şi complexă în obţinerea autorizaţiei de construcţie.
Cum credeți că va schimba acest centru viața copiilor și a familiilor din comunitate?
Faptul că nu vor mai trebui să se deplaseze la mare distanţă pentru diverse terapii, precum şi faptul că vor avea un spaţiu unde să se poată întâlni şi socializa, cred eu că este un mare câştig.
Cu ce dificultăți v-ați confruntat în derularea proiectului și cum ați reușit să le depășiți?
Cea mai mare dificultate este birocraţia excesivă, dar atâta timp cât există oameni care ajută, sunt convins că vom depăşi toate obstacolele.
Evenimentele APCDT – de la inițiativă la tradiție comunitară
APCDT a devenit cunoscută și prin evenimentele sale culturale și caritabile. Cum a luat naștere această idee de a combina arta cu filantropia?
Dacă pentru început am gândit evenimentele ca un strigăt de ajutor sau de avertizare, ca o voce a celor care rar se pot face auziţi, în timp am constatat că în comunitatea noastră nevoia de astfel de evenimente este una reală, că oameni aşteaptă nerăbdători evenimentele noastre. Am avut norocul că fiul nostru Mihai-Gabriel ştia care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi pentru a organiza astfel de evenimente, el fiind şi în prezent cel care se ocupă de promovare, de site-ul APCDT.RO. Soţia mea, Anca, cochetează în scris cu frumosul şi împreună muncim pentru a crea o simbioză între mesaj caritabil şi cultură.
Dacă privim înapoi la edițiile anterioare – „O cruce pentru fiecare”, „Astăzi, doar oameni” sau „Dizabilitatea: pedeapsă sau dar dumnezeiesc” – ce v-a rămas cel mai puternic în suflet?
E ca şi când aţi întreba un părinte pe care copil îl iubeşte mai mult. Mie toate mi-au rămas la suflet, au fost diferite, dar fiecare cu partea lui de frumuseţe.
Ce reacții ați primit din partea comunității locale după aceste evenimente? Ați simțit o creștere a empatiei și a implicării?
Reacţiile au fost nemaipomenite. Nu ştiu dacă a crescut empatia, dar a implicării sigur a crescut. În urmă cu 3 ani, la prima conferinţă cu Părintele prof. univ. Constantin Necula aveam în conturi 10000 de lei, astăzi avem peste 100000 de euro (asta în condiţiile în care se preconizează că vom avea un cost de minim 500000 de euro pentru construcţia centrului). După cum se ştie, spectacolele noastre sunt caritabile, cu intrarea liberă, dar avem o urnă în care fiecare ajută cu cât doreşte. La primul eveniment în urnă s-au adunat 5000 de lei, la ultimul aproape 7000 de euro. Deci, există o creştere a implicării în mod evident.
Cum reușiți să atrageți artiști și personalități cunoscute, precum cei care v-au fost alături la edițiile trecute?
Am plecat de la ideea că şi personalităţile sunt oameni şi se pare că nu ne-am înşelat. La toţi am simţit dorinţa de implicare în evenimente de acest tip, toţi au venit cu inima deschisă şi nu ne-au refuzat. Cât despre cum reuşim să-i atragem? E simplu – muncind mult să aflăm contactele lor, să le asigurăm un mediu de desfăşurare a evenimentului decent şi de bun simţ, asigurându-le condiţii bune de cazare şi masă. Toate acestea: condiţiile de desfăşurere, cazarea, masa, nu am reuşi fără sprijinul comunităţii, al sponsorilor. Primăria ne asigură sala de spectacole, cazarea şi masa ne-au fost asigurate de sponsorii noştri: Bilbor Chalet, Casa Mera, Casa Lazăr, Restaurant Izabella, Pensiunea Izabella Chalet şi Pensiunea Strindberg Boutiq.
Despre evenimentul din 22 noiembrie 2025 – „Astăzi, doar oameni!”
Ce reprezintă această nouă ediție pentru dumneavoastră și pentru asociație?
O nouă provocare, un nou val de emoţii şi multă muncă din partea micii noastre echipe.
Ce mesaj doriți să transmiteți prin conferința și concertul de la Casa de Cultură din Toplița?
Mesajul nu este al meu, este al persoanelor cu dizabilităţi şi acesta ar fi: Şi eu exist, nu am nicio vină că sunt aşa, iar tu cel care nu ai nicio problemă acum, fii alături de mine, pentru că graniţa dintre normalitate şi dizabilitate este incredibil de mică. Dacă eu nu pot fi ca tine, pe tine orice nefericit accident te poate face ca şi tu să fii ca mine!
Cum s-au implicat comunitatea locală, autoritățile și voluntarii în organizare?
Primăria ne asigură sala de spectacole, cazarea şi masa ne-au fost asigurate de sponsorii noştri, personalul de la Casa de cultură şi de la Centrul de informare turistică ne-au fost alături, poetul Ionel Simota a fost cu noi la fiiecare eveniment, prezentatorul Gheorghe Filip (epigramist şi membru al UZPR) a răspuns prezent de fiecare dată, Mircea Matei de la Harghita News şi Liviu Câmpeanu de la Informaţia Harghitei, alături de Ardeal TV, Ionuţ Pascariu de la Pi media şi Valentin Vodă (video) ne-au fost parteneri de nădejde, Liceul Octavian Codru Tăslăuanu din Topliţa au fost partenerii care ne-au oferit voluntarii. Am spus doar câteva nume, dar sunt o mulţime de oameni de bine din umbră care pun umărul alături de noi.
Ce așteptări aveți de la acest eveniment, atât ca participare, cât și ca impact?
Ce aşteptăm de fiiecare dată: să vedem că am reuşit să creăm emoţie, că reuşim să oferim oamenilor momente frumoase ca o răsplată că se implică alături de noi. Nimic nu se compară cu momentele acelea de final de spectacol când vezi multitudinea de sentimente pe feţele oamenilor: unii ies din sala plângând, alţii cu fericirea citindu-li-se pe feţe.
Cum vor fi utilizate fondurile sau resursele obținute în urma evenimentului?
Aceste evenimente nu aduc mulţi bani, organizarea lor implică multe costuri: cheltuiala cu artiştii/vorbitorii este cea mai mare, dar există şi alte cheltuieli. Am învăţat că trebuie să prevedem totul, de la primul telefon de contact cu invitatul, la partea de de marketing şi până la foarfeca şi sfoara pe care voluntarii trebuie să aibă.
Ce faceți pentru ca acest tip de evenimente să nu fie doar spectacole emoționale, ci să genereze schimbare reală, de durată?
Aducem persoane de calitate, ne educăm publicul, ne lăsăm educaţi de public.
Despre comunitate, sustenabilitate și viitor
Cum se pot implica oamenii simpli sau companiile locale în susținerea activităților APCDT?
Prin donaţii, sponsorizări, sau măcar cu încurajări!
Care este rolul voluntarilor în viața asociației și cum îi motivați să rămână aproape?
Pe lângă faptul că învaţă foarte multe lucruri noi, le eliberăm adeverinţe care atestă faptul că au efectuat activităţi de voluntariat. Dar, am constatat că mai puţin îi interesează această dovadă, pe cei mai mulţi îi încântă ideea de implicare în comunitate.
Ce măsuri luați pentru a asigura sustenabilitatea proiectelor, mai ales după finalizarea finanțărilor externe?
Trebuie să fim conştienţi că nici o asociaţie nu se poate susţine decât prin două metode: donaţii şi sponsorizări sau prestarea de servicii contra cost. Evaluăm de mult timp ambele variante şi vom decide la momentul potrivit.
Dacă ați putea schimba trei lucruri în sistemul de sprijin pentru persoanele cu dizabilități din România, care ar fi acelea?
Aş reduce birocraţia – de prea multe ori documentele trebuie reînnoite, aş obliga (nu doar prin lege ci şi prin aplicarea ei) instituțiile publice să le asigure acces in toate spaţiile (săli de spectacole, biserici, mijloace de transport în comun), aş deconta atâtea servicii medicale de câte este nevoie, nu aş limita la un număr anume.
Unde vedeți APCDT peste cinci sau zece ani? Care este visul dumneavoastră personal legat de această misiune?
Visez ca APCDT să fie o asociaţie care să ofere servicii de recuperare şi totodată să continue să organizeze evenimente pentru suflet.
În încheiere – o notă de suflet
Ce ați învățat, ca om, din contactul zilnic cu copiii și părinții din asociație?
Că e important să rămânem oameni, fie şi doar pentru o clipă, pentru o zi.
Ce mesaj ați transmite celor care vor participa la evenimentul „Astăzi, doar oameni!” și celor care cred în puterea binelui făcut împreună?
Să încerce să fie exact ca în denumirea evenimentului „Astăzi, doar oameni!”.
