Vineri seara, 5 septembrie 2025, Librăria Șt. O. Iosif din Brașov a devenit locul unei întâlniri speciale între poezie, spirit și prietenie. Poetul Ionel Simota și-a lansat cel mai recent volum, intitulat „Pietrele care nu tac”, un titlu care promite încă de la început o poezie cu rezonanțe adânci și cu o gravitate aparte.
Evenimentul, deschis prin cuvântul de bun venit al gazdei Augusta Oniță-Bagoly, a îmbinat armonios literatura cu arta degustării de vinuri, grație Cramei Domeniile Averești și somelierilor Dan Ștefănescu și Florin Mureșan, oferind publicului nu doar o experiență culturală, ci și una senzorială.
Alături de autor s-au aflat personalități ale vieții culturale și academice: Virgil Borcan, Adrian Lesenciuc, Cristian Muntean și Laurențiu-Ciprian Tudor, care au conturat, fiecare în felul său, portretul unei cărți ce merită citită cu sufletul deschis.
Poezie cu gravitate și lumină
Noul volum marchează o evoluție vizibilă în creația lui Ionel Simota. Dacă debutul său din 1995, cu „Dialog în cer”, a deschis un drum al sensibilității, astăzi, după trei decenii, poezia lui capătă o profundă dimensiune spirituală, apropiată de sensul creștin al existenței.
Poetul, eseist-jurnalist, Laurențiu-Ciprian Tudor, cel care și-a asumat rolul de moderator, și-a exprimat prietenia și recunoștința pe care i-o poartă lui Ionel Simota pentru întrega sa activitate și contribuție la promovarea și păstrarea culturii române în zona Covasna-Harghita, a cărui poezie, „deși are o formulă de tip clasic, sângele ei este foarte prezent și actual”.
Conferențiar universitar dr. Virgil Borcan consideră că poezia lui Ionel Simota este greu de așezat într-un tipar. „Chiar dacă s-au făcut unele asocieri cu lirica lui Păunescu, Blandiana ori chiar Nichita, consider că există o posibilă apropiere de fiorul metafizic al lui Arghezi, dar ceea ce consider că este foarte onorant este apropierea de Daniel Turcea, prin poemul Am fost fericit.
Între revelație și spovedanie
În paginile cărții se regăsesc imagini diafane, uneori cu tentă apocaliptică: păsări și îngeri, cruci și lumini fragile, semne ale fragilității umane și totodată ale speranței.
Volumul „Pietrele care nu tac” este privit în unanimitate ca o creație ce îmbină:
Meditativul și nostalgia, privind spre o lume spirituală profundă;
Ecourile religioase creștine auterntice și o căutare sinceră a Divinității;
Imaginar sacră, în care motivele poetice (păsări, raze, pietre, fulgi) sunt purtătoare de sens profund, către o verticalitate spirituală;
O expresie a unei interiorități intense, introspectiv-confesive, în care poezia însăși este un act de devoțiune.
Preotul poet Cristian Muntean a subliniat că volumul îl duce pe cititor într-un registru meditativ-nostalgic, cu nuanțe profund religioase și accente aspocaliptice. Cu toate acestea Ionel Simota nu poate fi considerat un poet mistic. „Poezia sa vorbește despre sine, despre suferințele lui, despre împlinirile lui”. Ionel Simota prin poezia sa „te pune la gândit”.
Un dialog al artelor
Colonel, profesor universitar, doctor abilitat, Adrian Lesenciuc, președinte al Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Brașov, a arătat că în poezia lui Ionel Simota „există o apetență spre clasic. Există câteva elemente tipice în ceea ce privește construcția poeziei lui Ionel Simota”. Ionel Simota prin poezia sa se situează în proximitatea poeților români neomoderniști”. „O trăsătură a poeziei lui Ionel este apetența spre dimensiunea socială, ceea ce îl apropie de poezia lui Păunescu”. Cu toate acestea în actualul volum apar câteva elemente pentru prima dată. Volumul „Pietrele care nu tac” arată „potențialul biografist”, care excede „tiparelor neomodernismului”.
Criticul literar Iulian Cătălui a evidențiat delicatețea sufletului „cvasi-adolescentin” care transpare din poemele lui Simota, acompaniate adesea de imagini sacre și de o ritmică poetică de o frumusețe subtilă. În interpretarea criticului, poemul sugerează că „pietrele păstrează și transmit mărturia lumii”.
Ceea ce conferă volumului o forță aparte este felul în care poezia se deschide spre alte forme de expresie. Poeziile lui Ionel Simota sunt ca o „duioasă spovedanie”, în care cititorul regăsește chipul mamei, candele din plâns, păduri chemătoare și, mai ales, căutarea neobosită a iubirii și a divinității.
Pietre care prind glas
Lansarea de la Brașov a confirmat nu doar statutul lui Ionel Simota ca poet matur și respectat, ci și capacitatea poeziei de a rămâne un spațiu viu al întâlnirii dintre oameni. „Pietrele care nu tac” nu este doar o carte de poezie – este o invitație la introspecție, la reculegere și la dialog cu sine și cu transcendentul.
Brașovul a fost doar începutul. Ecourile lansării și recenziile entuziaste arată că volumul are toate șansele să se înscrie printre cele mai importante apariții editoriale de poezie din acest an.
