Poezia ca formă a tămăduirii
Poezia scrisă de Ana Maria Zaiţ este într-o permanentă creştere valorică, dacă analizăm parcursul literar de la volumul de debut Crâmpeie de suflet (2020) şi până în prezent. Prospeţimea imaginilor, exigenţa, inefabilul trăit din plin dau siguranţă şi îi configurează autoarei un portret liric bine conturat în spaţiul literar harghitean. De toate aceste calităţi poetice ne-am bucurat la ultima întâlnire a Cenaclului literar Buna Vestire, când am văzut o poetă compatibilă în totalitate cu poezia, o poetă cu har, care preferă canoanele clasicismului în defavoarea neomodernismului. Este o poezie profundă, limpede şi, aşa cum spuneam, o poezie care încearcă să vindece răni prin sinceritatea lucidităţii scrierii ei. Poezia face parte din viaţa ei şi convieţuieşte într-un mod plăcut cu autoarea. Nostalgiile, dorurile, peisajele şi revelaţiile felurite fac din scrisul Anei Maria Zaiţ o sumă poetică de admirat. Ea duce o luptă spirituală intensă în funcţie de nevoile sentimentelor pe care le hrăneşte cu sinceritate şi curăţenie sufletească. Are o conexiune specială cu Divinitatea, fapt ce-i permite crearea unor dialoguri fireşti şi frumoase în egală măsură.
Ionel Simota
***
O ULTIMĂ SPOVADĂ
Părinte sfinte, ţine-mă de mână,
Pe puntea dintre cele două lumi…
Părinte sfinte, dorul mi-l alină
Hai, spune-mi: mă aşteaptă răi sau buni?
Părinte sfinte, ia-mi din piept păcatul
Şi du-l departe, peste mări şi zări…
Părinte sfinte, lasă-mă-n Regatul
În care nu-s dureri, nu-s supărări…
Sfinte părinte, roagă-te în taină
Şi pentru noi, cei mulţi şi rătăciţi,
Părinte, întinde-a pocăinţei haină,
Să fim în cuget şi-n simţiri uniţi.
Părinte sfinte, cine te întreabă,
Dacă ţi-e teamă sau de-ţi este greu?
Sfinte părinte, alergăm în grabă,
Noi, veşnic singuri, tu cu Dumnezeu!
***
VORBEŞTE-MI, DOAMNE!
Vorbeşte-mi, Doamne, în cuvinte simple,
Vorbeşte-mi în cuvinte pe-nţeles,
Ca nu cumva, din nou, să mi se-ntâmple
Să rătăcesc pe drumul cel ales.
Vorbeşte, Doamne, pruncului din mine,
Vorbeşte-i despre ură şi iubire,
Vorbeşte-i despre rău şi despre bine,
Spune-i de moartea, care-i nemurire…
Alină-mi, Doamne, dorul când mă doare,
Mă iartă când speranţa mi-am pierdut,
Vorbeşte-mi, Doamne, despre flori şi soare,
Mă iartă de iubirea mi-am vândut…
Învaţă-mă să merg pe calea-Ţi sfântă,
Să nu privesc, nicicând, de sus în jos,
Nici inima nu plânge de nu-i frântă,
Cum nicio cruce nu-i făr’ de Hristos…
Vorbeşte-mi, Doamne, în cuvinte simple
Vorbeşte-mi rar, cu tainicu-Ţi cuvânt,
Mă iartă, Doamne, am argint în tâmple
Dar nu ştiu unde merg sau cine sunt…
***
DOAR O GUTUIE…
Mai pune-mi, mamă, o gutuie-n glastră
Aşa cum o făceai de Moş Ajun,
Mai spune-mi, mamă, că e seara noastră
Şi candela-ţi va arde de Crăciun.
Mai cântă, mamă, un colind cu mine
Aşa cum o făceam de Moş Ajun,
Mai spune-mi, mamă, că ţi-e cald şi bine
Şi-ai vrea să-mi fie bine de Crăciun.
Hai, spune-mi, mamă! Oare ce e viaţa
Văzută din etern dumnezeiesc,
Când pe Pământ, demult, domneşte ceaţa
Şi nu mai ştim să spunem: te iubesc!
Mai pune-mi, mamă, ultima gutuie
În geamul care dă spre răsărit,
Ca rugăciunile în cer să-mi suie,
Chiar de-i amurg şi părul mi-a albit…
