Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat hotărârea Guvernului care permite municipiului Sfântu Gheoghe utilizarea steagului propriu. Tot Înalta Curtea a permis, în luna decembrie, judeţului Covasna, utilizarea steagului propriu, anulând o decizie a Curții de Apel Brașov care interzicea acest lucru. (G4Media) Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat că de la data de 1 iulie, orice entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român. (Profit.ro) Sindicaliștii din învățământ au amenințat că intră în grevă generală dacă Guvernul nu va adopta ca bază de salarizare în educație…
Autor: Mircea MATEI
Ambasada Ucrainei în România: Toate lucrările de dragare pe Dunăre desfăşurate de partea ucraineană vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile, adică asigurarea siguranţei navigaţiei/ Îndemnăm la avansarea responsabilă de informaţii (news.ro) Primul transplant hepatic la un copil a fost făcut sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din București (hotnews.ro) Poliția Română, semnal de alarmă privind medicamentele și suplimentele contrafăcute: Românii nu știu să facă diferența între produsele originale și cele false (stiripesurse.ro) Camelia Potec, președintele Federaţiei Române de Nataţie, jefuită la Barcelona (stiripesurse.ro) Cristi Borcea, despre situația actuală de la Dinamo: „Am văzut că i-au făcut ofertă.…
În data de 10 februarie a.c., Curtea de Apel Bacău a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Dărmăneşti, a 50 de cruci ridicate pentru eroii români în cimitirul Valea Uzului şi a unui monument pentru eroii care şi-au dat viaţa acolo, indiferent de naţionalitate, decizie care a rămas definitivă. Având în vedere noua situație creată, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi primarul comunei Sânmartin, Birtalan Sándor, doresc ca pentru crucile de beton de la cimitirul din Valea Uzului să se găsească un nou loc, fără a fi distruse şi recomandă autorităţilor din Bacău să facă demersuri în acest…
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Dan Vardie, a declarant că APIA este implicată în aceste programe, ministerul de resort ținând cont de propunerile de specialitate. În cadrul programului Rabla, care probabil va fi lansat la începutul lunii februarie 2023, se vor regăsi multe propuneri și soluții care au amprenta APIA. În România predictibilatea activității APIA se întinde doar până la următoarele alegeri, adică până la un nou guvern. În perspectivă ne putem cofrunta cu mai multe scenarii care să țină cont de necesitatea clasării mașinilor poluante și de accesarea programului de către cât mai multe persoane. Se…
Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov a găzduit, joi seara, o întâlnire de cenaclu unde au participat Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Brașov, Ionel Simota, membru al Uniunii Scriitorilor și președintele Cenaclului Buna Vestire Miercurea Ciuc, și Laurențiu – Ciprian Tudor, membru al Uniunii Scriitorilor. La acest eveniment au fost invitații și poeții harghiteni Ramona – Ionela Moldovan cu volumul „’77” și Daniel Întuneric cu volumul „PRIDVOR”, alături de Gheorghe Filip, cu volumul de epigrame „PASPARTU”. De asemenea au mai fost prezenți membrii ai Cenaclului „Buna Vestire”: Cristina Timar, Sebastian Stoica, Claudiu Sere, Noemi și Adriana…
Consiliul Județean Harghita a acordat Premiul Altruism pentru trei asociații de pompieri din zona Gheorgheni. Această formă de voluntariat datează în județul Harghita de mai bine de 130 de ani și fiind preluată din tată în fiu, mai mult de cinci la sută din populația activă din regiune făcând parte din echipele de pompieri voluntari. Baricz Róbert, președintele Asociației pompierilor voluntari din Joseni, Csíki Jenő, președintele Asociației pompierilor voluntari Lánglovagok din Ciumani, respectiv echipa pompierilor voluntari din Lăzarea au primit Premiul Altruism în cadrul ședinței ordinare a consiliului județean care a avut loc în data de 25 noiembrie, la Ciumani. Conform statisticilor,…
Este nevoie de angajament din partea guvernului român, aceasta este concluzia atelierului de lucru comun organizat de către Platforma UE carnivore mari și Platforma regională Harghita, care a avut loc la Miercurea Ciuc în data de 19 noiembrie. Scopul acestui atelier a fost prezentarea rezultatelor obținute până acum în cadrul platformei regionale pentru carnivore mari din județul Harghita, respectiv dezbaterea aspectelor referitoare la carnivorele mari din perspectivă națională și europeană. Jurgen Tack, copreședintele Platformei europene pentru carnivore mari, la finele atelierului a afirmat că este păcat faptul că din partea guvernului român nu a fost prezent la eveniment nici un reprezentant.…
A demarat procedura de achiziție publică pentru executarea lucrărilor pe al doilea tronson al drumului de la Valea Uzului, de la intersecția Eghersec până la granița cu județul Bacău. Firmele care doresc să depună ofertele o pot face până la data de 2 decembrie. Se renovează drumul județean 123 de-a lungul Văii Uzului. Prin această investiție drumul către județul Bacău va fi mai scurt cu 50 de kilometri. Procedura de achiziție publică pentru porțiunea drumului Sânmartin – Eghersec a fost anulată, deoarece a fost depusă o contestație de către una dintre firmele care au depus documentația pentru executarea lucrării. În…
Consiliul Județean Harghita a organizat o conferință profesională pe tema diversității bioculturale, ca instrument pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare rurală în cadrul Uniunii Europene. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, ca parte a evenimentelor desfășurate în cadrul Săptămânii europene a regiunii și orașelor. Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în calitate de gazdă a evenimentului, în discursul său a vorbit despre faptul că județul Harghita este un spațiu în care oamenii se află aproape de natură. „Un rezultat al acestui fapt este că diversitatea ecologică și culturală fac din această regiune un spațiu aparte: anumite investiții trebuie implementate ținând cont de…
Localitatea Borsec dorește să implementeze noul sistem educațional inovativ STEAM. Cu ocazia dării în folosință a noii grădinițe din localitate, eveniment care a avut loc în data de 4 octombrie, s-a discutat și despre implementarea sistemului educațional STEAM. La grădiniță va demara o activitate la baza căreia se află jocul Lego și care va fi implementată în parteneriat cu școala și grădinița din orașul Edelény, Ungaria. Se dorește ca prin această metodă inovativă copiii să învețe mai eficient matematica. Conform celor relatate de primarul localității Mik József, personalul didactic a participat în prealabil la cursuri de formare, au fost achiziționate…
