Copilăria este perioada din viață pe care nu o vom uita niciodată. Este etapa în care cele mai mici gesturi, cuvinte, îmbrățișări, cadouri, ne făceau să simțim că universul este al nostru.
Cu sufletul inocent și mintea deschisă să descoprim lucruri noi, visam și credeam că tot universul ne aparține, încercând să-l atingem și descoperim aducându-l mai aproape privindu-l prin binoclu.
Ne simțeam puternici și de neînvins în brațele ocrotitoare ale părinților noștri care ne-au educat și crescut, ne-au oferit tot ce aveau mai bun și ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem.
Ne amintim de primele zile de grădiniță, de școală, de îmbărbătarea și îmbrățișarea părinților, de lucrurile noi, importante și interesante pe care le descopeream sub îndrumarea doamnelor educatoare sau învățătoare. De neuitat sunt și emoțiile serbărilor în care dețineam „cele mai importante roluri” 🙂
Zilele, dar mai ales vacanțele, ni se păreau nesfârșite, suficiente pentru a ne umple timpul cu jocuri, năzbâtii, povești, care în timp au devenit amintiri plăcute.
Taberele școlare, experiența de a te „descurca singur” și prieteniile legate, rămân amintiri dragi sufletului nostru.
Rămân de neuitat dragostea bunicilor de la sat, vacanțele petrecute la aceștia când am învățat atât de multe lucruri utile: cositul și strânsul fânului, mânatul cailor prinși la cărută, învingerea fricii pe vreme cu tunete și fulgere, deosebirea speciilor de arbori și plante, orientarea în natură, îndemânarea de a mânui uneltele din gospodărie. Nu în ultimul rând respectul față de tradiții și cele sfinte.
Poveștile adulților, la care trăgeam curioși cu urechea în serile lungi de iarnă, vor rămâne mereu în amintirea noastră. Iernile de poveste și umblatul la colindat nu pot fi uitate. La fel și modul admirativ în care priveam la cei mai mari, care îmbrăcați în straie populare, cu pene de păun la colop, zurgălăi la picioare și brâuri împodobite, erau atât de impunători încinși în hore.
Prinderea primului pește, învățatul mersului pe bicicletă, patinatul sau schiatul au reprezentat realizări mărețe. Toate acestea împreună cu ceata de copii sau verișori puțin mai mari, fără de care toate acestea nu ar fi avut atâta farmec și valoare.
Atunci când câțiva copii ne-am rătăcit în pădure, intrându-ne „în rol” după o aplicație militară unde tata ne-a lăsat să tragem cu arma, rămâne o „experiență” acum hazlie. Precum teama că vom fi dojeniți de mama dacă venim murdari acasă de la joacă.
Copil fiind este o imensă bucurie să ai surori sau frați care mereu sunt prin preajma ta.
Apoi încet, încet, devii adult. Parcă grăbindu-te să atingi acest statut și uitând cât de bine și frumos era să fi copil.
Venirea pe lume a propriilor tăi copii, pe lângă bucuria imensă, te face să devii mai responsabil și să descoperi o altfel de iubire. Joaca cu ei și implicarea în educația acestora, dorința de a le împărtăși cât mai mult din cunoștințele tale, te fac să te mai oprești din alergatul cotidian și să redevi, puțin, copil.
Adult fiind este o bucurie imensă să ți se mai poată spune de către părinți: copilul meu!
Așadar, bucurați-vă de copilărie, oferiți-le copiilor și părinților voștri tot ce aveți mai bun. Iubirea, prețuirea și cât mai mult din timpul vostru.
LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR, INDIFERENT DE VÂRSTĂ!
Editor Mircea MATEI
