În Sâmbăta Luminată, 22 aprilie 2023, în al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, la biserica ortodoxă din localitatea Ciucsângeorgiu, filie a parohiei Sâncrăieni din Protopopiatul Miercurea-Ciuc, preoți și enoriași au prăznuit hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bisericii și al comunității. Biserica din Ciucsângeorgiu este monument istoric și podoabă a arhitecturii locale.
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, a fost săvârșit de un sobor de trei preoți: Florin-Nicolae BĂNUCU, preot paroh și administrator al lăcașului de cult, pr. ZAHARIA și pr.militar ANDREI.
URMELE ROMÂNILOR DIN LOCALITATEA CIUCSÂNGEORGIU SE PIERD ÎN VREME.
Comuna Ciucsângeorgiu, atestată documentar în anul 1567 (Zent Giorgy), este situată pe valea pârâului Fișag, la o altitudine de 757 m, la 15 km de Miercurea-Ciuc.
Săpăturile arheologice, făcute de-a lungul timpului pe teritoriul acestei așezări, au adus dovezi materiale ale unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, în mijlocul satului, între pâraiele Martanos și Fișag, au fost semnalate fragmente ceramice aparținând culturilor Ariușd, faza timpurie, și Boian, faza Giulești. Pe malul pârâului Fișag s-a descoperit un topor din piatră șlefuită, o ceașcă și mai multe fragmente de ceramică dacică. Din locuri neprecizate mai provin vestigii ale culturilor Criș și Ariușd-Cucuteni, un topor de piatră atribuit culturii Coțofeni, un topor de bronz, cu margine ridicată, din epoca bronzului și un tezaur de monede barbare. Pe „Dealul Mesteacănului” se află o așezare rurală de unde provin o statuetă de bronz a lui Hercule, o cataramă și o fibulă din epoca romană. Lângă biserica romano-catolică s-au găsit materiale ceramice din epoca bronzului și monede dacice de argint. Ciucsângeorgiu a făcut parte între anii 1762 și 1851 din Primul Regiment Secuiesc de Infanterie. (Wikipedia)
În 1602, în Lustra generalului Basta intitulată Nomina primipilorum nobilium ac libertinorum sedis Siculicalis Czik, Girgio in rationem Sacrae Caesareae Majestas jurcetorum 7 die Augusti Anno Domini 1602, la secțiunea satului Sângeorgiu, apar antroponime românești: Oncsok (Oncioc) Tamaș, Petres Ianoș, Vata Gergely, Oláh Ianoș.
Lustra din 1614, ordonată de principele Gabriel Bethlen, înregistrează și pe românii jeleri și iobagi: Oláh Ferencz, Oláh János, Mezáros István Oláh, Oláh Janos, Tivadar Oláh și Oláh Mihály.
În dictionarul geografic al lui Ignaz Lenk von Treuenfeld, de la 1839, localitatea Ciucsângeorgiu este menționată drept „sat locuit de grăniceri secui și de români”.
Cercetările de lingvistică istorică identifică unele toponime păstrate în conștiința colectivă: Román pap utcája (ulița preotului român), romántémplomutcája (strada bisericii românești), care amintesc de prezența istorică a românilor în Ciucsângeorgiu.
În anul 1699 Ciucsângiorgiu este atestat ca parohie, cu filii la Bancu și Armășeni.
Conscripția confesională inițiată de generalul Bukow, in 1761-1762, înscrie la Ciucsângeorgiu doi preoți, deservind 22 de familii de același rit și având o biserică.
O emotionantă evocare a vieții românești de la Ciucsângeorgiu răzbate din insemnarea de pe filele de sfârsit ale Stretnicului (Blaj 1753) ce a aparținut bisericii de lemn, al cărui conținut este urmatorul: „tuturor în Hs. sau din cei care vă veți întampla a ceti această scrisoare sau zapis lăsat de mine pe mâna copilului meu Ion și Gheorghe, nime au căuta sau a să împarții din carțile carele mai jos le voi numi: Evangelie, Stratie (Strastnic) tiparnica, Ceaslov, Catavasier, Psaltire, Molitvelnic 2, Liturghie, Octoih scris cu mâna, Octoihtiparnic, praznicar scris cu mâna, stratie scrisă cu mâna, calendar, Păstoriceasca datorie, Floarea adevarului (Blaj). Paucenie de Bălgrad (Kiriacodromion, 1699). Aceste toate le las copilului mieu Ioan și lui Gheorghe, într-alt chip mă rog tuturor fraților preoți care vă veți învrednici a sluji pe aceste sfinte cărti să pomeniți și pe noi enoriașii Bucur, Ana, părinții Nistor, Ana, 1778, octombrie zilele 20”.
Pe Evanghelia de la Râmnic (1774), în 1827, semna popa Ioan Boer, așadar primul moștenitor citat de zapis. Praznicarul cuprinde predici la duminici și zile mari de sărbatoare, frumos scris și impodobit cu vignete. Acest manuscris, opera unui vrednic mânuitor al condeiului, datează probabil de la începutul secolului al XVIII-lea.
Manuscrisul menționează „pe domnul Racoți la văleat 7214 (1707), februarie 5”. Realizatorul manuscrisului poate fi identificat din autograful : „pis . . . popa Mih/ail/ . . ./”. S-a mai păstrat o Cazanie de Râmnic (1748); Teologhia moralicească a lui Samuel Clain, Blaj 1796, pe care în 1797, conform însemnării, a cumparăt-o Nicolae Boer de la Ghelința (sat în jud. Covasna).
La 10 martie 1818, preotul Ioan Fărcaș din Ciucsângeorgiu, menționează într-o notiță scrisă în limba latină că este stapânul cărții Cazania de la Almoș (Arad), care a ajuns la 1808 la Ciucsângeorgiu. În 1830 era cumparată pentru a doua oara. În 1836 parohul Ioan Boer, din Ciucsângeorgiu, cumpăra un Ceaslov, tipărit la Blaj în 1766. Același preot consemnează stăpânirea bisericii Ciucsangeorgiului asupra exemplarului de Triod (1771) și intervine să fie dăruită bisericii o Evanghelie blăjeană, in 1837, din mila Episcopului Ioan Lemeni.
Ciucsângeorgiu se înscrie printre parohiile care au achiziționat și răspandit carte veche românească în secolul al XVIII-lea și începutul celui următor. Ciucsângeorgiu era așadar nu numai un important centru parohial ci și un veritabil centru spiritual și etnic pentru românii din bazinul Ciucului.
1768 este atestată școala românească greco-catolică din Ciucsângeorgiu, protopopiatul Giurgeu, înființată de Gheorghe Șincai, învățator fiind Dumitru Suciu. În anul 1871 în localitate existau 40 de elevi români, iar în 1876 doar 21. În lipsa învățătorului român greco-catolic elevii învățau la școala de stat în limba maghiară. Într-un document din anul 1864, întocmit de preotul George Boier, reiese că numărul școlarilor români era de 25 de băieți și 19 fete, iar al celor între 12-15 ani era de 17 băieți și 16 fete, copii care învățau la școala romano-catolică.
Potrivit Sematismului jubiliar de la 1900, preotul deservent cel mai vechi cunoscut aici era Popa Ștefan din Ilieni. Între anii 1803-1834 este menționat preotul Ioan Fărcaș, perioadă în care se pare că pornise construirea bisericii de piatră așezată în centrul satului. Se mai menționează contribuția bănească substanțială la construirea bisericii a văduvei căpitanului Balint.
În 1840, sub păstorirea preotului Ioan Boier, biserica de piatră îi ia locul celei de lemn, de la care moștenește atât hramul Sfântului Gheorghe (însuși hramul bisericii românesti trimite spre numele așezării) cât și o serie de bunuri culturale. Pe seama lui Gheorghe, fiu al popii Bucur, este pusă dania icoanelor împăratești, de tradiție brâncovenească: Deisis (cu intercesorii, Maria si Ioan, redați în intregime, în spatele tronului); Maria împărăteasa (străjuită de arhanghelii Mihail și Gavril), pe picioarele tronului fiind scrise, într-o aleasă slovă, numele Gheorghe și Ana; Sfânta Paraschiva; Cuviosul Ioachim.
Aflăm din monografia parohiei întocmită de parintele Dan Oancea că monumentul istoric are plan dreptunghiular, cu altarul decroșat de zid, semicircular, cu partea de vest ca și tâmplă, tratate în stil baroc. După o veche tradiție, intrarea este și pe latura de sud. Pe peretele altarului se disting două straturi de pictură, cu reprezentarea Sfântului Gheorghe, fapt ce naște ipoteza existenței sub varuială și a altor suprafețe pictate. Pe crucile de morminte din curtea bisericii datele sunt, în genere, în limba maghiară. Chiar și cele ale preotului Alexandru Ioan (Sandor Ianos) decedat în 1945. Numele Emiliei Dăian, născută Alexandru (1895-1927), este scris tot în limba maghiară. Alături aflându-se mormântul lui Sandor Cornel.
